Intr-o poseta ce imi loveste soldul la fiecare pas sunt flori albastre pe care le-am cules din pura nebunie; stiam ca sunt preferatele tale. Initial am crezut ca ma voi opri la raspantii si le voi uda cu lacrimi, dar socotelile mele n-au fost niciodata mai gresite. Am alergat pe asfaltul incins de soarele dupa-amiezii, inconjurata doar de campuri si de cate o masina, ocazional. Am cantat cat m-au tinut plamanii despre ignoranta, despre gauri negre, am dansat in mijlocul lanurilor de porumb si m-am descoperit asa cum nu mai fusesem de ani.
Florile s-au uscat. As putea fi trista, dar nu sunt. Voi culege altele, dragule, de data aceasta galbene pentru ca imi plac mie, iar eu sunt cea mai importanta acum.
Gandurile unui visator 