Cădere

Tough Luck

Mă ofilesc. Simt cum toata lumea trage de mine încoace și-ncolo și țipă la mine si toți cer ceva, toți vor ceva de la mine. Încerc sa fug dar ei sunt peste tot, mi-au invadat lumea plina de unghere întunecate. Încerc sa mă cufund in dulci umbre si non-culori dar ei mă smulg violent, im creează vânătăi, îmi scot aerul din plămâni, îmi dau palme peste palme și șuturi in stomac si mă ucid încet. Aș vrea s-o facă mai repede, mă dezintegrez. Am senzația ca pierd bucăți de piele vânătă in timp ce merg, ca las oase si mușchi prin locuri pe cere le ating fugar si nu pot sa le adun, nu pot sa redevin întreagă. De ce nu mă omoară odată? De ce nu mă încuie într-o cutie, de ce nu mă lasă sa putrezesc? De ce mai resusciteaza o bucata de carne care nu poate sa le dea nimic? Vreau o cutie a mea. Vreau sa nu mă mai tragă in direcții diferite, sa nu mă mai doară mâinile si sufletul si degetele de la picioare. Îmi vreau ungherele de liniște si noapte si nimic gol, pur si frumos.

Anunțuri