Ingenuncheat

Citea acel roman de cincisprezece ani.  Se citea pe sine, se oprea, voia sa ii vada filele usor ingalbenite cu miros specific arzand pe rand; se taia de luni pe care nu se obosise sa le numere. Cersea durerea pe care si-o provoca numai citind o litera.

De cincisprezece ani il chinuia o crima a subconstientului si romanul nu voia sa il ierte. Se priveau in camera semi-obscura, el si romanul. Ar fi voit sa faca dragoste cu acele cuvinte de neinteles dar la o cat de mica atingere vina il impingea in inconstienta.

De cate ori vor mai trebui sa treaca acei cincisprezece ani ca el sa poata termina romanul, ca buzele lui sa mai cunoasca gustul altor buze, sa poata incendia acel blestem, sa se mistuie si el in placerea flacarilor calde…

…sa adoarma simtind?

Vor sa ma prefaca-n cioburi

O carapace goala. Aici ma ascund, printre lacrimi si incercari puerile de a-mi reveni, de a ma ridica dupa fiecare lovitura. Zambesc. Superficial. Si nu e niciodata de ajuns. Ei stiu ca imi e tot mai greu sa imi opresc tremurarea convulsiva a umerilor. Ei stiu ca nesiguranta ma-nvaluie. Mi-e tot mai greu sa razbat.
Si totusi ii inving mereu.
Ma-mbrac cu suferinta. Ca si rasetele, e-o bucata din mine; de vreau ori nu. Oare de-o alung imi voi pierde sinele?