Fatal (3)

Eram singură într-un bar al sărăntocilor, înconjurată de studenți, simțindu-mă frivolă și proastă. Poate doar rezonam cu persoanele din jur. O voce din capul meu mi-a aruncat o remarcă acidă despre snobism si s-a retras într-un loc la care eu nu aveam acces. Și totuși, era creierul meu. Ar fi trebuit să mi-l pot controla. Ar fi trebuit să găsești pe cineva. Corect.

Am scrutat mulțimea și m-am umplut cu energia ei, lăsând-o să mă pătrundă, să îmi devoreze gândurile și să îmi mângâie pereții interiori.

Am ochit un puști brunet cu ochi căprui, care mirosea a mere si scorțișoară și i-am zguduit universul în jumătate de ora. L-am scos din acea dugheană și l-am dus pe o stradă de pe care se putea vedea un câmp obosit, presărat cu resturi de plante si câte un șoarece hoinar. L-am așezat sub stele, oarecum tristâ câ acestea refuzau sâ strălucească și deasupra mea.

I-am mângâiat claviculele cu buzele si i-am depus săruturi ușoare pe bărbie. I-am aruncat un zâmbet crispat si mi-am scos cel mai credincios prieten de sub rochie. Scârbită de toata șarada, i-am trecut lama peste gat cu mișcare scurtă si i-am dăruit veșnicia.

Marcus respira cu nesaț de undeva din întuneric, satisfăcut de rapiditatea cu care eram capabilă sa îmi ating scopurile. Noaptea mă împresura, vedeam nori de fum gros ce conturau chipul puștiului mort. Simțeam că mă înec, simțeam că am luat foc, simțeam că lumea se revoltă, că în sfârșit mă pedepsește pentru ce făceam. Cădeam; nu știu unde, dar continuam să cad.

Fatal (2)

Prima parte https://gandurileunuivisator.wordpress.com/2014/03/01/fatal-1/

Stiam ca si el ma iubeste, insa nu eram suficient de naiva cat sa sper ca va recunoaste asta in urmatorea decada. Impartaseam o prea puternica ura pentru a ne arunca in niste declaratii inutile despre a caror insemnatate nu stiam nici noi mai nimic.

Mi-am alaturat palma de a lui pentru cateva clipe, ca mai apoi sa si-o retraga discret si sa o puna pe schimbatorul de viteze. Nu m-a scapat din ochi, sapa in mine in incercarea lui obisnuita de a-si astampara foamea de cunoastere. Zadarnic, de parca nu-si inchipuia. Eram o prezenta amorfa, construita ddin antiteze. De ce-as lasa un barbat frumos pe care l-am urat inca din pruncie sa -mi cunoasca interiorul? Sentimentele nou descoperite nu puteau sa schimbe ura cu care eram amândoi dospiti.

„Un gand, draga mea?”

„Vreau sa dorm” , am murmurat.

„Am fata de fraier?”

„N-as putea raspunde sincer.”

„Nu ma intrebi de ce?”

Chiar eram curioasa, insa nu-mi placea sa recunosc, asa ca am ramas tacuta, lasandu-l sa continue.

„Speram ca dupa a saisprezecea crima sa vad remuscari pe chipul asta inexpresiv.”

Il priveam cu oarecare nedumerire. Radea cu o usoara retinere, probabil ca raspuns la expresia mea toanta. Ar fi vrut oare sa aiba grija de un copil rasfatat care sa planga la vederea unui cadavru? A scuturat moale din cap si m-a luat de mana fara sa ezite.

„O sa inveti sa nu-ti mai fie teama de mine. Nici de propriile tale gânduri. Poate atunci o sa-ti explic.”

M-am indepartat de privirea lui fara sa-i eliberez insa mana si m-am cufundat intr–un cer rosu ce-mi amintea de iadul din care proveneam. Un iad in care diavolii nu au coarne si ceaune cu lava fierbând, ci serviete, arme ascunse in seifuri si conturi despre care nimanui nu -i place sa pomeneasca. Noi insine am ales sa parasim aceasta lume dominata de pericole si sa ne cream propriul univers. Periculos si el, ce-i drept, dar pentru altii, nu pentru noi.

„Sa mergem sa dormim, draga mea.”

Dupa alte douazeci de minute in care tot ce am facut a fost sa privesc dara  deprimanta de nisip pe care o lasa masina , am eliberat mana de care ma agatasem si am coborat gratios din masina, parand a nu da importanta îngrozitorului mod in care imi arata rochia. Am prins un usor zambet pe fata lui Marcus, dar a disparut fiind inlocuit de vesnicul cinism. Am oftat si m-am indreptat spre hotelul trist in care ne petrecusem ultimele cateva saptamani.

M-am strecurat in camera prea putin spatioasa pe care o imparteam si mi-am schimbat hainele cu dexeritatea specifica, ignorand complet prezenta masculina din spatele meu ce dadea un adevarat spectacol încercând sa para plictisita. M-a urmat in  in pat si mi-a soptit

„Noapte buna, draga mea.”

„Ma cheama Lucia.”

A chicotit. Am adormit. Sau poate adormisem deja, Marcus nu chicotea in realitate.

Fatal (1)

Incercam sa imi curat parul mult prea lung si aspru de sangele ce se uscase acolo ceva mai repede decat de obicei, pieptanandu-l cu degetele mele inspaimantator de albe. Si lungi.

Il lasasem pe numarul saisprezece in dormitor, sa se bucure de somnul pe care avusesem buna vointa sa i-l ofer mangaindu-l cu lama cutitului pe care mi-l lasase tati. Il imbratisase vesnicia in raceala ei ordonata si ii fredona gemete la ureche.

Ce placere fatala. Sa omori un fraier face cat o mangaiere pe obraz de la persoana iubita, cand esti in stare sa oferi asa ceva; e aceeasi furtuna de frunze moarte ce iti curenteaza arterele si iti ucide incet muschii pulsanti in disperare cronica si vanatai.

Ma priveam in oglinda si numaram porii in care se involburasera saruturile ultimei mele victime. Mi-am prins parul intr-un coc in crestetul capului si m-am intors la el. Numele sau era Adam, era blond si avea ochii albastri. Avea o expresie inocenta pe fata chiar si asa, dupa ce traise alaturi de mine. Teribil de enervant nu fusese cat inca traia, asa ca am fost blanda si mi-am insusit sufletul sau fara sa-l las sa sufere. Pe mine ma durea, in schimb. Ma durea acea unire periculos de dulce amaruie, imi facea acele firicele fine de par de pe ceafa sa se ridice, sa se zbenguie intr-un dans macabru ce ma electrocuta senin.

M-am scuturat de orice sentiment, mi-am acoperit trupul gol cu rochia ce zacea sifonata pe podea si mi-am sarutat a saisprezecea victima pe frunte. M-a izbit cu tandrete acel iz usor de moarte proaspata de care mi-am permis sa ma bucur timp de 5 secunde ale naibii de lungi.

Am ridicat arma aceea nepretuita si am curatat urmele de sange de pe ea cu limba. Am ascuns-o cu grija in maneca si mi-am trecut mainile pentru o ultima data prin parul lui Adam. M-am intors intr-o viteza gratioasa, am incuiat usa cu grija si m-am urcat in vehiculul negru ce ma astepta.

O mana calda si o pereche de ochi de un verde la fel de rece ca al meu ma asteptau. A inhalat dornic aroma de moarte ce plutea in jurul meu si mi-a oferit unul din micile sale zambete arogante care duhneau a aprobare.

„Ce fata buna.”
Cat il iubeam.

Fericirea inseamna ce?

Respectul de sine nu are legatura cu sexul sau nuditatea. A te repecta pe tine inseamna sa faci numai lucruri care iti aduc fericirea.
Imi suflam in vene incercand sa-mi conving sangele sa mi se plimbe prin trup. Citeam. Si plangeam, si radeam, gandindu-ma la cat de prosti sunt oamenii.
Ore bune mai tarziu m-am gasit pe o banca din spatele unui oarecare bloc. Toate golurile personalitatii mele erau pline cu alcool si iarba. Eram fericita, muscand cu patos din buzele carnoase ale unui baiat pe care abia il cunoscusem. Eram atat de aproape incat puteam in sufletul sau simti bataia vantului unui decembrie ars de chibrit.
Puteam, in mainile lui care gasisera sprijinul oferit de trupul meu, sa simt anii ce-si facusera cuib in pielea-i dura.
Pot, desi eu insami nu eram, sa gandesc la fericire? Chiar pot. Merita sa-mi pun sinele la-ndoiala pentru numai o clipa de pura libertate .

Impassive. Another letter for you.

Cel mai dulce pe buzele mele e sadismul. Ma-ncalzesc la cenusa trista care odata era sufletul tau, care zacea mai demult ca o platosa in jurul sentimetelor mele, incercand sa le protejeze.
Intelegi? Nu mi-a pasat. M-am pierdut printre vesnicele visuri pasionale si am uitat sa te mai iubesc. Ti-am urat toate pornirile romantice, fiecare gest dragastos al tau m-a umilit, m-a obligat sa raman in genunchi, oferindu-mi noi cicatrici la fiecare incercare de a ma ridica.
Daca m-ai fi iubit mai putin as fi sfarsit prin a ma risipi pe mine, iar nu pretioasa ta cenusa care nu mai valoreaza nimic.

Desperate. Another letter for you.

Prea rece.
Ai uitat sa alungi frigul din mine suflandu-mi in palme si pori. Iti mai amintesti cum sa-mi rasfiri degetele si sa le saruti pe rand, cum sa-mi sufli viata in trupul meu mort?

Cicatricele-mi ard de dorul zambetului tau. Ranile ma striga, imi smulg sentimentele prin piele, ma dezbraca de tine si mi-e iar frig.
Nu lasa o alta iarna sa ma mai ucida odata.
N-o lasa sa-mi scoata inima pe gura si in acest decembrie nehotarat.
N-o mai lasa.

Tremur

Deja lumina scade, dar semiobscuritatea aparamentului in care vegetez de ore intregi nu imi spune nimic. Ma holbez la paginile pe care le-am scris delirant, incercand sa-mi descalcesc gandurile, acum litere asezate intr-un echilibru precar.
Aprind neglijenta o tigara si las scrumul sa cada pe birou si pe covorul cumparat impreuna cu mama atunci cand terminasem facultatea.
Lovesc usor in tastatra laptop-ului incercand sa ma adun. Unde naibii sa ma gasesc? Parul blond de care odata aveam infinita grija e acum adunat intr-un coc din care ies suvite fara directie, sub ochi am cearcane intunecate si n-am facut dus de doua zile.
Urasc tot. Am vrut sa evadez din lumea pe care mi-am creat-o, ca literele sa nu ma mai bantuie, sa nu ma uit in oglinda si sa descopar doar o cascada a cuvintelor, doi ochi banali alaturi de buze umflate din cauza repetatelor muscaturi.
Mi-am dorit aventura si am capatat numai amintirea tulburatoare a unei furnicaturi in zona buricului, loc in care un strain cu ochii verzi m-a dezmierdat pasional. Nu i-am aflat nici numele, dar gandul mi-a ramas pe urmele de pe cearsafuri, sigurele dovezi ca nu mi-am pierdut mintile.
Sting tigara intr-o vaza si incep sa scriu alte randuri nesigure, sa le trimit catre strainul pe care inca il vad in ceata.