Desperate. Another letter for you.

Prea rece.
Ai uitat sa alungi frigul din mine suflandu-mi in palme si pori. Iti mai amintesti cum sa-mi rasfiri degetele si sa le saruti pe rand, cum sa-mi sufli viata in trupul meu mort?

Cicatricele-mi ard de dorul zambetului tau. Ranile ma striga, imi smulg sentimentele prin piele, ma dezbraca de tine si mi-e iar frig.
Nu lasa o alta iarna sa ma mai ucida odata.
N-o lasa sa-mi scoata inima pe gura si in acest decembrie nehotarat.
N-o mai lasa.

Reality is shit

Tanjesc la viata care se scurgea din tine, prin canalul gurilor noastre, atunci cand ma sarutai. Continui sa cred ca realitatea e degeaba numita asa; pot trai visuri mult mai reale, pot fi mai fericita fara contact cu ce-i afara.
Mi s-a facut brusc dor de tine, de acele seri reci in care ne intalneam si uitam de tremurul asfaltului, de jalea copacilor, de valurile negre asternute pe sufletele trecatorilor.
Cred ca te-am iubit; nu sunt singura, insa. Te vreau din nou, macar odata, sa citesc dicolo de duritatea ce ti-ai sapat-o in carne. Sa stiu daca ochilor mei le e dor de ai tai, sau de un „el” inca necunoscut.

Garantie existentiala

Uiti sa imi scrii pentru ca uiti sa traiesti?

Intoarce-te dintre umbre, lasa-ma sa te impletesc in pielea mea, fa-ti drum printre buzele mele si lasa-ma sa te resuscitez cu un sarut. Doar unul. Apoi voi pleca pentru ca niciunul dintre noi sa nu fie ranit, pentru ca dorintele noastre sa nu ia fiinta, pentru ca noi sa nu mai existam niciodata.
Lasa-ma doar sa ma asigur ca traiesti, pentru ca existenta mea n-a depins niciodata mai mult de fericirea ta.

Tired.

Am batut de atatea ori aceste strazi nepavate in speranta ca ti-au pastrat amprentele de pe vremea cand alergai descult sa ma prinzi. Am mirosit praful, am mangaiat fiecare fir de iarba crezand ca astfel te voi putea regasi. Am refuzat sa cred ca voi petrece o alta prima zi a unei luni de primavara fara tine. Dar iata-ma la capatul ei si eu sunt doar extenuata. Am obosit sa te tot caut in forma norilor, in porii pielii mele usor deshidratata, sa-ti caut mirosul in bataia vantului sa tot caut imbratisarile altora in speranta ca o voi gasi pe a ta. M-am saturat ca buze straine sa imi exploreze gura, sa simta ceea ce odata era numai al tau, sa caut acea dulceata pe care numai limba ta mi-o poate oferi.

M-am plictisit de tot, de toti, de orice. Te vreau pe tine si daca nu te pot avea nu imi mai doresc nimic. Pentru ca sunt al dracului de fericita imbatandu-ma cu sperante in van sau petrecandu-mi zile intregi fiind nefolositoare.

//

Poate ne vedem dincolo.

Nici cafeaua de dimineata nu mai e aceeasi. Imi amintesc doar gustul celei facute de tine: era tare, fara strop de zahar, imblanzita de doar o adiere de lapte.

Iau o decizie, inconstienta de gandurile mele. Imi pun rochia albastra cu bretele-cea pe care iubeai sa mi-o dai jos si geanta plina de scrisorile tale ajunge pe umarul meu. De ce-a trebuit sa te-nrolezi? Doar ca sa ma vezi, de sus, incercand sa-mi gasesc de una singura drumul spre iesirea din intuneric?

Plec, poate ti-ai lasat macar trupul in urma si voi muri si eu, poate, de durere. Poate  dupa moarte ne vom pierde in iubire.

Imagine distorsionata

Gandeam ca vei pune capat cosmarurilor mele. In visurile naive ale unei fetite de nici saisprezece ani apareai in rolul unui salvator.

Habar n-aveam atunci ca urma sa imi intuneci viata. Habar n-aveam ca urma sa ma ofilesc de dorul tau: doar o prezenta de un an ce mai apoi a disparut in ceata lasandu-ma suspendata de dorinte prea nerealiste.

Te-am iubit vulgar, cu patos, in fiecare zi mai mult, pana ai plecat.  M-am ingropat apoi in ura si dispret. Te-am blestemat si inca o mai fac.  Iti doresc durere, dragul meu. Doar asta mi-ai oferit tu mie. N-as vrea ca tu sa ramai fara.