Fatal (3)

Eram singură într-un bar al sărăntocilor, înconjurată de studenți, simțindu-mă frivolă și proastă. Poate doar rezonam cu persoanele din jur. O voce din capul meu mi-a aruncat o remarcă acidă despre snobism si s-a retras într-un loc la care eu nu aveam acces. Și totuși, era creierul meu. Ar fi trebuit să mi-l pot controla. Ar fi trebuit să găsești pe cineva. Corect.

Am scrutat mulțimea și m-am umplut cu energia ei, lăsând-o să mă pătrundă, să îmi devoreze gândurile și să îmi mângâie pereții interiori.

Am ochit un puști brunet cu ochi căprui, care mirosea a mere si scorțișoară și i-am zguduit universul în jumătate de ora. L-am scos din acea dugheană și l-am dus pe o stradă de pe care se putea vedea un câmp obosit, presărat cu resturi de plante si câte un șoarece hoinar. L-am așezat sub stele, oarecum tristâ câ acestea refuzau sâ strălucească și deasupra mea.

I-am mângâiat claviculele cu buzele si i-am depus săruturi ușoare pe bărbie. I-am aruncat un zâmbet crispat si mi-am scos cel mai credincios prieten de sub rochie. Scârbită de toata șarada, i-am trecut lama peste gat cu mișcare scurtă si i-am dăruit veșnicia.

Marcus respira cu nesaț de undeva din întuneric, satisfăcut de rapiditatea cu care eram capabilă sa îmi ating scopurile. Noaptea mă împresura, vedeam nori de fum gros ce conturau chipul puștiului mort. Simțeam că mă înec, simțeam că am luat foc, simțeam că lumea se revoltă, că în sfârșit mă pedepsește pentru ce făceam. Cădeam; nu știu unde, dar continuam să cad.

Fatal (1)

Incercam sa imi curat parul mult prea lung si aspru de sangele ce se uscase acolo ceva mai repede decat de obicei, pieptanandu-l cu degetele mele inspaimantator de albe. Si lungi.

Il lasasem pe numarul saisprezece in dormitor, sa se bucure de somnul pe care avusesem buna vointa sa i-l ofer mangaindu-l cu lama cutitului pe care mi-l lasase tati. Il imbratisase vesnicia in raceala ei ordonata si ii fredona gemete la ureche.

Ce placere fatala. Sa omori un fraier face cat o mangaiere pe obraz de la persoana iubita, cand esti in stare sa oferi asa ceva; e aceeasi furtuna de frunze moarte ce iti curenteaza arterele si iti ucide incet muschii pulsanti in disperare cronica si vanatai.

Ma priveam in oglinda si numaram porii in care se involburasera saruturile ultimei mele victime. Mi-am prins parul intr-un coc in crestetul capului si m-am intors la el. Numele sau era Adam, era blond si avea ochii albastri. Avea o expresie inocenta pe fata chiar si asa, dupa ce traise alaturi de mine. Teribil de enervant nu fusese cat inca traia, asa ca am fost blanda si mi-am insusit sufletul sau fara sa-l las sa sufere. Pe mine ma durea, in schimb. Ma durea acea unire periculos de dulce amaruie, imi facea acele firicele fine de par de pe ceafa sa se ridice, sa se zbenguie intr-un dans macabru ce ma electrocuta senin.

M-am scuturat de orice sentiment, mi-am acoperit trupul gol cu rochia ce zacea sifonata pe podea si mi-am sarutat a saisprezecea victima pe frunte. M-a izbit cu tandrete acel iz usor de moarte proaspata de care mi-am permis sa ma bucur timp de 5 secunde ale naibii de lungi.

Am ridicat arma aceea nepretuita si am curatat urmele de sange de pe ea cu limba. Am ascuns-o cu grija in maneca si mi-am trecut mainile pentru o ultima data prin parul lui Adam. M-am intors intr-o viteza gratioasa, am incuiat usa cu grija si m-am urcat in vehiculul negru ce ma astepta.

O mana calda si o pereche de ochi de un verde la fel de rece ca al meu ma asteptau. A inhalat dornic aroma de moarte ce plutea in jurul meu si mi-a oferit unul din micile sale zambete arogante care duhneau a aprobare.

„Ce fata buna.”
Cat il iubeam.

Impassive. Another letter for you.

Cel mai dulce pe buzele mele e sadismul. Ma-ncalzesc la cenusa trista care odata era sufletul tau, care zacea mai demult ca o platosa in jurul sentimetelor mele, incercand sa le protejeze.
Intelegi? Nu mi-a pasat. M-am pierdut printre vesnicele visuri pasionale si am uitat sa te mai iubesc. Ti-am urat toate pornirile romantice, fiecare gest dragastos al tau m-a umilit, m-a obligat sa raman in genunchi, oferindu-mi noi cicatrici la fiecare incercare de a ma ridica.
Daca m-ai fi iubit mai putin as fi sfarsit prin a ma risipi pe mine, iar nu pretioasa ta cenusa care nu mai valoreaza nimic.

Perspective

O zi de sambata, de departe cea mai ciudata a saptamanii. Si cea mai buna.
Ciudat e sa vezi o adolescenta palida, cu pistrui si lacrimi in ochi mergand pe strazi mohorate la ora 7 de dimineata. Ciudat e s-o vezi urcandu-se in tren si privind pe fereastra, plangand in timp ce zambea.
Ciudat e s-o vezi coborand intr-un satuc multora necunoscut lasand poverile in tren, lasandu-si un ciob de suflet pe scaunul albastru care a gazduit-o in timpul calatoriei.
Ciudat e s-o vezi pe aceeasi lungime de unda cu mama ei pentru prima data, s-o vezi varsand lacrimi obsedante si apoi dansand de parca nicio problema n-o lovise inca, gatind, fredonand, pierzandu-se in cantece de la Vama. Toate de parca ziua precedenta nici n-ar fi fost un fiasco, o noua pierdere a sinelui.
E straniu sa fii cel mai trist om in timp ce esti cel mai fericit. Dar poate ea e stranie cu totul. Sa-i aminteasca, va rog, cineva din vreme-n vreme ca straniul a fost mereu prezent! Eu sunt ocupata traind.

Colegilor mei. Prietenilor mei.

A fost o luna. Si a fost frumos. Dar trebuia sa stiu ca n-avea sa tina. Si nu urasc si nu sunt indarjita impotriva nimanui. Sunt doar obosita. Si am nevoie de nopti sa-mi plang lacrimile.

Presimt ca a venit momentul in care iar ma vor prinde ore tarzii pe pervazul ferestrei mele de la etajul 5, tremurand in raceala noptii de martie, scriind alene in jurnal si privind Unirii. Ce frumos e Unirii, noaptea!

Dar nu asta voiam. Voiam…nici nu stiu exact ce. Cred ca voiam sa va multumesc.
Lui A.S., a carui constatare, desi ironic spusa, m-a facut sa simt ca nu sunt singura pe lume. „Suntem intre frati…”
Lui B.M., care nu ma tine de mana si nu ma ia in brate dar care e acolo pentru mine si ma lasa sa-i patrund in cochilie. Care imi aminteste ca si altii au probleme. Ca si altii plang.
Lui L.G., care stie prin ce trec, care m-a luat in brate si care mi-a zis ca nu merita.
Lui A.C., colegei mele cinice in privinta iubirii, care murmura incurajari in ore.
Lui R.V., care mi-a dat ceva ce chiar aveam nevoie. Vesnic datoare m-a facut.
Si vesnic veselei B.P., care tot incerca sa ma binedispuna.
Datorita voua am incheiat ziua plimbandu-ma ametita pe strazi doar ca sa nu ajung repede acasa, intr-o veselie fara sens ori motiv, cu picioarele tremurand si cu materia cenusie aproape iesindu-mi pe urechi.

Va iubesc.

Realitate abstracta

Petrec zile visand, intr-o continua nazuinta catre ideal. Si nu sunt rare clipele in care brutal sunt trasa spre real. Si obligata eu traiesc o viata ce parca nu-i a mea, ranesc continuu pentru a fi ranita, iubesc la nesfarsit desi stiu ca ma otravesc incet cu durere.
Mai sunt si clipe in care ma pierd in niste ochi straini pe care ii cunosc de o viata-acelea din ceata se desprind iar eu in chinuri tot incerc sa aflu din ce realitate se trag. In acei ochi eu ma gasesc intinsa printre spice de grau, ma gasesc culegand flori, ma gasesc alergand fara directie de-a lungul unui drum verde de tara.
Si alte clipe vin, si ma gasesc in singuratate. Si atunci doar lumea mea exista, iar eu ma plimb ingandurata printr-o mare de planuri existentiale, fara sens ori substanta.

Risipitor de visuri

M-ai risipit.

M-am agatat de o iubire ce n-a existat si nu va exista. Inca nu-mi pot ascunde zambetul ce-mi flutura pe buze atunci cand te vad. Inca mi se taie respiratia cand vocea ta isi face loc intre gandurile mele amestecate cu fum si iasomie. Lacrimi inca imi umezesc obrajii, dorinte inca imi mai rascolesc simturile. Stiu ca e-n zadar. Dar nu pot. Nu pot sa nu te iubesc.